joi, 21 octombrie 2010

"Atentie, accident pe ruta de navigatie! Schimbati traseul".


"Atentie, accident pe ruta de navigatie! Schimbati traseul". Obisnuiti-va cu acest tip de anunt, mai ales daca aveti sistem GPS in masina. Asta pentru ca informatiile utile din trafic vor fi disponibile in curand si la noi in tara.
Sistemul va poate scuti de astfel de ambuteiaje, cu o singura conditie. Sa aveti si drumuri ocolitoare.
Desi suna complicat, in realitate sistemul este foarte simplu. Nu trebuie decat sa alegeti destinatia, iar navigatorul va va spune daca pe traseul catre casa aveti vreun obstacol.
Sute de mii de romani care folosesc deja GPS-ul stiu ca aparatul te ghideaza pe ruta cea mai scurta, dar nu stie pe de rost ce obstacole pot aparea. Date despre accidentele de circulatie, coloanele care aglomereaza traficul, vesnicele lucrari la infrastructura sau cine mai stie ce incident. De acum, si aceste informatii pot ajunge pe harta navigatorului. Cateva firme din Romania pregatesc un astfel de sistem care sa transmita informatiile in timp real.
Sistemul primeste informatii de la politie, Infotrafic, Compania de drumuri si acestea apar pe harta. Sistemul este deja functional pe internet, in teste. Va fi lansat oficial de anul viitor, impreuna cu o varianta pentru telefoane mobile cu GPS si va functiona pe baza de abonament. Mai ramane doar ca informatiile sa fie transmise printr-o retea radio si astfel sa ajunga la navigatoarele echipate cu senzorul special denumit TMC.
Sunt pe piata peste 120.000 de aparate GPS care pot primi informatii de trafic. Ar fi inca un capitol la care ajungem din urma civilizatia cu multi ani intarziere. Astfel de informatii sunt deja la indemana vesticilor de ani buni.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu